Published On: joi, Feb 10th, 2011

5 lucruri pe care orice femeie trebuie sa le stie despre masini

Orice femeie trebuie sa stie cateva lucruri esentiale despre masini. Este destul de neplacut sa fii nevoita sa mergi la service pentru orice nimic sau sa astepti pana cand iubitul are timp sa se ocupe de masina ta. Uite care sunt cele mai elementare cinci lucruri pe care ar trebui sa le stii despre masini:

1.    Cum sa alimentezi
Probabil ca pentru tine e simplu. Intri in benzinarie, ii faci semn unui angajat si in timp ce el iti alimenteaza masina, tu mergi la casierie sa platesti. Nu e nimic rau in asta, insa nu strica sa stii si tu care e procedura. In primul rand, asigura-te ca nu pui motorina in loc de benzina si invers :) . La masinile mai noi, scrie pe capacul rezervorului ce tip de combustibil sa folosesti. Apoi, fii sigura ca parchezi cu partea pe care ai rezervorul inspre pompa, pentru ca este destul de incomod sa tragi de furtun cativa metri. Priveste afisajul si urmareste suma de care vrei sa alimentezi, iar la sfarsit nu uita sa inchizi bine capacul. Nu e chiar atat de greu pe cum pare, nu-i asa?



2.    Cum sa verifici presiunea in roti
Probabil ca nu de putine ori, ai observat ca rotile masinii sunt cam desumflate. Exista cazuri cand roata trebuie schimbata sau situatii in care lucrurile nu sunt atat de grave si e nevoie doar de putin aer. Evita sa mergi asa cu masina, pentru ca problema se poate remedia foarte simplu. In aproape toate benzinariile sau service-urile se gasesc aparate speciale care masoara presiunea din roti. Roaga un angajat sa te ajute sa verifici presiunea, iar data viitoare poti face chiar tu procedura. Presiunea rotinlor este scrisa pe capacul de la rezervor, asa ca ai grija sa o respecti.



3.    Cum sa verifici uleiul
Masina fara ulei este ca un corp fara sange. Asa ca, din cand in cand este bine sa verifici nivelul uleiului. Deschide capota si scoate joja. Ce este joja? O tija confectionata din plastic sau metal, care iti indica nivelul de ulei din motor. Sterge-o bine cu un servetel, iar apoi introdu-o din nou in acelasi recipent. Apoi, scoate-o din nou si uita-te bine la cele doua gradatii inscriptiona-te pe ea. Exista un nivel nimin si unul maxim. Ideal ar fi ca nivelul uleiului sa fie la nivelul maxim, insa nu trebuie niciodata sa il depaseasca. Daca este pe minim, nu mai pleca de pe loc pana nu completezi cu ulei. Floare la ureche, nu-i asa?



4.    Cum sa schimbi o roata
O pana apare intotdeauna atunci cand te astepti mai putin. Unde mai pui ca exista toate sansele sa o patesti noaptea sau intr-un loc mai putin aglomerat. Daca vrei sa faci fata oricarei situatii, ia-ti toate masurile de precautie. Asigura-te ca ai in masina roata de rezerva si o cheie speciala. Primul pas este sa desfaci prezoanele, dar nu complet. Apoi ridica masina pe cric si desfa-le de tot. Nu incepe prin a ridica masina, pentru ca s-ar putea sa iti fie destul de greu sa desfaci prezoanele. Cand le-ai desfacut complet, scoate roata si inlocuieste-o cu cea de rezerva, iar apoi strange putin prezoanele. Da jos masina de pe cric si asigura-te ca infiletezi complet prezoanele. La unele masini, roata de rezerva este mai mica decat una normala, asa ca nu merge cu  mai mult de 80 km/h.



5.    Cand sa aprinzi si sa stingi farurile
De cele mai multe ori, aprinzi farurile cand iti aduci aminte si le stingi… cand iesi din masina si vezi ca le-ai uitat aprinse, nu-i asa? Incearca sa te obisnuiesti sa le aprinzi dupa ce ai pornit masina si sa le stingi inainte sa opresti motorul. Farurile sunt un consumator mare, iar daca bateria e slaba, te poti trezi ca nu iti mai porneste masina. Asa ca tine cont de acest pont!




sursa: www.perfecte.ro

Displaying 1 Comments
Have Your Say
  1. Reclame spune:

    Uite schimbatul roţii îmi pare rezonabil, însă restul punctelor sunt cam exagerate.

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>