Published On: Soare, Iul 15th, 2012

Psihologie: Criza bărbatului la 40 de ani

Soțul tău se comportă, de la un timp, mai ciudat? Se îmbracă excentric ca să pară mai tânăr, cheltuiește mulți bani sau, pentru prima dată în viață, este deprimat? Atunci este posibil să treacă prin “criza de la mijlocul vieții”.

Psihologul Cristina Ion-Rădulescu te atenționează însă că și femeile pot trece prin “criza de la mijlocul vieţii”, însă “diferența este că factorii declanşatori la bărbaţi sunt de natură profesională, în timp ce, la femei, sunt nemulțumiri în ceea ce privește relațiile cu cei dragi. Manifestarea însă este aceeași: oboseală, nervozitate, scăderea tonusului și a libidoului, dureri musculare, creşterea în greutate etc”.

► Schimbări hormonale și teama de bătrânețe

Cauzele pe care le identifică psihologul “sunt, deopotrivă, schimbările hormonale, nemulțumirile legate de semnele îmbătrânirii, creșterea în greutate, lipsa mobilității fizice, dar și lipsa complimentelor din partea partenerei, faptul că nu mai comunicați sau vorbiți doar de problemele materiale în cuplu”. Una dintre cele mai frecvente cauze pare să fie și ajungerea copilului în perioada dificilă a pubertății. “Patru din cinci cupluri venite la cabinet cu această problemă aveau un adolescent rebel, pentru purtarea căruia se învinovățeau reciproc”, remarcă psihologul.

►  Viitorul, privit cu speranță

Dacă soțul tău trece prin această criză, nu îți va fi ușor nici ție. Vor apărea adevăruri pe care le-ai ignorat demult, probleme pe care nu-ți închipuiai că le ai, dar poți lua decizia să faci din această perioadă dificilă un lucru bun, care să te întărească. Nu ezita să faci schimbările pe care le dorești în viața ta și nu te concentra pe criza lui, ceea ce ar putea înrăutăți lucrurile. Dacă ai probleme la muncă sau ești nemulțumită de cariera ta, atunci concentrează-te pe serviciu. Te-ai putea înscrie și la niște cursuri de perfecționare. Dacă te-ai îngrășat, ia decizia să slăbești și să faci sport. Alege să îți petreci timpul liber într-un mod cât mai plăcut. Astfel, vei putea ajunge acasă mai fericită și vei face față cu succes provocărilor care apar aici.

► RĂBDARE, SCHIMBAREA ÎN BINE VA VENI!

Nu este ușor, dar încearcă să-l înțelegi și să-l accepți așa cum este. Critica sau crizele tale de nervi nu vor ajuta, ci, din contră, vor înrăutăți situația. Acceptarea și iubirea ta îl vor ajuta să treacă mai repede peste problemele pe care le are. Ai răbdare cu el, dar și cu tine însăți. Amândoi treceți prin schimbări mari și este normal să existe probleme. Nu pretinde că nu se întâmplă nimic și să nu ai pretenția ca totul să se termine cât ai clipi. Schimbările nu apar peste noapte, dar asta nu înseamnă că nu veți ieși la lumină.

JOC PENTRU ADULȚI

“Ar fi bine ca fiecare cuplu care trece printr-o astfel de problemă să își propună un set de reguli potrivit căruia fiecare partener să își spună dorinţele și nemulțumirile. Dacă vreunul dintre parteneri nu este, din fire, prea vorbăreț, atunci recomand să-și facă o agendă, în care fiecare să scrie ce are de spus celuilalt.
O altă metodă pe care o folosesc este să dau ca temă pentru acasă cuplului să joace, timp de o lună, «Joc de cărți în doi pentru amândoi”. Este un joc de cărți special destinat cuplurilor care au probleme de comunicare și doresc să-și îmbunătățească relația într-un mod creativ. Astfel, ei vor reuși să își spună ce nu îndrăznesc. Mesajele de pe cărțile de joc sunt destinate ambilor parteneri și propun noi modalități de relaționare. Prin acest joc, fiecare va înțelege mai bine punctul de vedere al partenerului și va conştientiza mai bine propriile nevoi. De asemenea, mai recomand ca ambii parteneri să facă mici gesturi afectuoase unul pentru celălalt și să petreacă mai mult timp de calitate împreună”.

sursa: www.unica.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>