Published On: joi, Mai 24th, 2012

Obezitatea în cifre – încotro ne îndreptăm?

Statisticile recente arată că numărul persoanelor obeze sau supraponderale creşte de la un an la altul. În plus, estimările oamenilor de ştiinţă şi ale reprezentanţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că până în 2020, în Statele Unite ale Americii, 63% dintre femei şi 72% dintre bărbaţi vor fi obezi.

Experţii mai avertizează că odată cu creştrea numărului de persoane obeze se va mări şi numărul pacienţilor care se vor confrunta cu boli de inimă sau diabet.

Femeile din Marea Britanie sunt cele mai grase din Europa, arată cel mai recent Eurostat. Potrivit statisticii, un sfert dintre acestea sunt obeze, cifră ce situează Regatul Unit pe primul loc în UE în ceea ce priveşte obezitatea. Bărbaţii din această ţară se situează pe locul doi în topul excesului de kilograme, ei fiind depăşiţi doar de locuitorii Maltei.

Eurostat a analizat datele aferente anilor 2008 şi 2009 raportate pentru 19 dintre statele membre UE şi a concluzionat că, în Europa, rata obezităţii variază în cazul femeilor între 8% (în România) şi 23,9% (în Marea Britanie), iar în cazul bărbaţilor între 7,6% (în România) şi 24,7% (în Malta). Cifrele arată, potrivit Eurostat, o situaţie mult mai bună comparativ cu cea din Statele Unite, unde 26,8% dintre femei şi 27,6% dintre bărbaţi sufereau de obezitate în 2009.

Cazuri de obezitate cresc odată cu avansarea în vârstă

Cea mai mare incidenţă a obezităţii este întâlnită la femeile din Marea Britanie (23,9%), Malta (21,1%), Letonia (20,9%) şi Estonia (20,5%). În cazul bărbaţilor, cele mai multe cazuri de obezitate s-au înregistrat în Malta (24,7%), Marea Britanie (22,1%), Ungaria (21,4%) şi Cehia (18,4%).

Datele Eurostat arată că tendinţa generală este aceea de creştere a numărului de cazuri de obezitate odată cu înaintarea în vârstă. 

Numărul persoanelor obeze s-a dublat în 20 de ani

Cifrele  mai arată că SUA nu mai este ţara unde trăiesc cei mai mulţi obezi. Statisticile recente ale OMS au relevat că în Nauru, o ţară insulară în teritoriul micronezian al Pacificului de Sud, 78,5% dintre populaţie este obeză. Pe locul doi în topul celor mai obeze ţări se află Tonga, un stat independent şi suveran din Oceanul Pacific, unde 56% dintre populaţiei este obeză, urmat de Arabia Saudită – unde 35,6% dintre populaţie este obeză. Statele Unite ale Americii ocupă locul patru la nivel mondial în ceea ce priveşte numărul de persoane obeze – 32,2% dintre adulţi se confruntă cu această boală.

Datele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că numărul persoanelor obeze s-a dublat din 1980. În 2008, cifrele arătau că un miliard şi jumătate de persoane adulte erau supraponderale. Dintre acestea, 200 de milioane de bărbaţi şi 300 de milioane de femei erau obeze.

Specialiştii atrag atenţia asupra faptului că în ultima perioadă obezitatea ucide mai mulţi oameni decât subnutriţia.

foto: Hepta
sursa: www.intrefete.ro

Leave a comment

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>